Vă poftim la mărțișoare!

Data

22 februarie 2020

Când apar mărțișoarele este semn că primăvara este aproape!

La noi este deja primăvară! În atelierele Asociației Bunul Samaritean se lucrează intens la confecționarea de mărțișoare, numai bune de oferit mamelor, bunicilor, prietenelor, doamnelor învățătoare și profesoare și, până la urmă, oricui considerați dumneavoastră că merită.

Un mărțișor handmade făcut de copiii noștri cu toată dragostea este o mică bijuterie ce poartă cu ea o mare însemnătate. Ea slujește cauzei Asociației noastre, care are misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor proveniți din familiile aflate în situație de risc social din comunitate și de a le oferi alternative pentru asigurarea dreptului la educație, prevenirea fenomenului de abandon școlar, familial, evitarea instituționalizării acestora și integrarea lor în comunitate precum și de acordarea de asistență și îngrijire permanentă pentru adulții cu dizabilități, rezidenți permanenți ai Asociației. Puteți să luați pentru dumneavoastră sau să le dați mai departe celor dragi.

Fiți parte din povestea noastră! Fiți, alături de noi, Buni Samariteni!

Pentru comenzi și alte detalii, vă răspundem la numărul de telefon 0768 821 843 și aici, pe Facebook.