Lună: decembrie 2019

Craciun fericit din partea familiei Asociației Bunul Samaritean din Nicorești

Craciun fericit din partea familiei Asociației Bunul Samaritean din Nicorești

Dragii Moșului,
Este seara din an când vin să vă vizitez pe toți!
Însă, anul acesta, cu ajutorul celor de la Asociația Bunul Samaritean, cadourile mele care au venit cu multă generozitate de foaaaarte departe, tocmai de la spiridușii mei din Irlanda au ajuns mai devreme în mâinile celor cuminți, celor care au nevoie și ale celor care s-au bucurat cu sufletul că le-au primit.
Am împărțit aproape 8000 de cadouri copiilor mari și mici, fetelor și băieților, mame și tați și vârstnicilor deopotrivă.
216 au mers la gradinița din Poiana și Vișina, la școala din Buciumeni 388, la școala din Nicorești 200, la grădinița din Dobrinești 21, la gradinița și școala din Coasta Lupii 48, la Ionășești 40 de cadouri, 10 la Cosmesti, la Tecuci la Școala și grădinița nr.2 Gheorge Petrașcu au ajuns au ajuns 175, tot la Tecuci, la Școala Specială Constantin Păunescu au primit cadouri 10 copii, 545 pachete au plecat să aducă bucurie într-un sat din Piatra Neamț. Alte 420 au ajuns la Arad. 320 la Buzău. Multe au fost împărțite în comunitate când ne-am întâlnit întâmplător.
Să nu-i uit nici pe copiii de la Centrul de zi al Asociației și familiile lor frumoase și nici pe cei 14 adulți cu dizabilități grave, aflați în grija lor permanentă.
Pe lângă acestea, fost oferite aproximativ 50 de coșuri cu alimente, primele fiind împărțite celor 8 asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități din Nicorești, aflați într-o situație dificilă acum, în prag de sărbători.
Astăzi mi-am încheiat aventura alături de spiridușii mei de la Asociație și am plecat înspre voi, să vă umplu inimile de bucurie!
Crăciun fericit tuturor!
Cu drag,
Moș Crăciun și Spiridușii Moșului

Mulțumim tuturor donatorilor din afară, din țară și din comunitatea pentru generozitate și bunătatea sufletului.
“Nimeni nu a ajuns vreodată sărac fiindcă a dăruit.”, spunea Anne Frank. Asa este! Sunteți cei mai bogați oameni de pe planetă! Aveți toate gândurile de bine și zâmbetele fericite ale beneficiarilor noștri drept bogăție.
Vă dorim un Crăciun fericit, alături de oamenii dragi vouă și un călduros La mulți ani!

 

Noi activități cu Minh și copii de la Centrul de zi al Asociației Bunul Samaritean

Voluntarul nostru Minh este o mină de aur! El a adus și astăzi bucurie pe fețele copiilor noștri prin jocuri interactive de competivitate inedite.
Copiilor li s-a adresat ca un adevărat prieten, explicându-le pe înțelesul lor că fericirea LOR e cea mai importantă, indiferent dacă în viață câștigăm sau pierdem.
Cel mai intens moment a fost acela când i-a pus pe gânduri pe micuții noștri cerându-le să ilustreze pe hârtie situații care le aduc fericirea în suflet și pe chip. Bineînțeles că în cele mai multe desene a fost prezentă familia dar și nelipsitul Moș Crăciun cu ale sale daruri.

Încă o dată, mulțumim Minh!

Noi activități cu Minh și copii de la Centrul de zi al Asociației Bunul Samaritean
Moș Crăciun cel bun la copii de la Asociația Bunul Samaritean

Moș Crăciun cel bun la copii de la Asociația Bunul Samaritean

DAAAAA!!!…
A venit Moș Crăciun! Mai devreme decât la alți copii, e adevărat, dar nouă ne-a mărturisit că pentru copiii de la Centrul de zi al Asociației noastre s-a străduit să vină mai repede puțin. Și cum are un set nou de roți, care au mers mai repede decât ar fi alunecat tălpile clasicei sănii, nici nu am observat când a ajuns…Eram în toiul serbării când ne-am trezit că nu putea să pătrundă pe hornul șemineului… nu că e mai durduliu de felul lui, ci datorită cadourilor multe pe care le-a adus pentru toată lumea – copii, părinți, frați și surori, bunici…
Ne bucură foarte mult că a venit mai repede deoarece înțelegem că micuții noștri au fost extrem de cuminți și de silitori, așa cum îi place Moșului să fie toți copiii.

Mulțumim tuturor donatorilor și sponsorilor pentru generozitatea cu care ne-au sprijinit inițiativa, anul acesta. Zâmbetele și voia bună de pe chipurile tuturor vi se datorează!
Mulțumim și Crăciuneilor care au fost Moșului ajutor de nădejde la umplerea sacului cu cadouri și la distribuirea lor!

Magia există! Crăciunul este în fiecare dintre noi!

Aventura continuă…

Ajutați-ne să le îndeplinim dorințele! Campania Și TU poți fi Spiridușul Moșului

Mai sunt 8 zile, 15 ore, 20 minute și 26 secunde până la Crăciunul din 2019.
Și noi deschidem scrisoarea aceasta…

Nu putem face chiar minuni, însă vă suntem infinit recunoscători pentru că, alături de dumneavoastră, putem să le împlinim măcar o parte din dorințele micuților noștri.

VĂ MULȚUMIM!!!

 

Mai multe detalii despre campania noastră, aici: https://www.facebook.com/events/430395744343309/

Ajutați-ne să le îndeplinim dorințele! Campania Și TU poți fi Spiridușul Moșului
Mens sana in corpore sano!

Mens sana in corpore sano!

Și pentru că nu ne mai putem plimba atât de mult pe cât am vrea pe afară, iată că ne-am amenajat propria sala de sport. Facem un picuț de cardio, facem și niște gimnastică, facem și puțin stretching…
Ne menținem în formă, pentru că „Mens sana in corpore sano”, avem dreptate?

 

Încă o zi interesantă petrecuta alături de voluntarul nostru internațional, la Centrul de zi

În așteptarea lui Moș Crăciun, copii noștri de la Centrul de zi se bucură de minunatele idei ale voluntarului nostru internațional, Minh. Și ce idei are?!
Astăzi, el s-a gândit la o activitate senzorială care i-a făcut conștienți pe copiii noștri de toate simțurile lor de bază.
Știți antrenamentele samurailor asiatici? Așa s-au simțit și copii noștri în timpul orelor petrecute alături de Minh – mici samurai.

În numele copiilor noștri de la Centrul de zi, îți mulțumim Minh și te așteptăm să revii cu brațele deschise!

Încă o zi interesantă petrecuta alături de voluntarul nostru internațional, la Centrul de zi

Dragă Spiridușule…

AJUTAȚI-NE SĂ LE ÎMPLINIM DORINȚELE!
“Dragă Moș Crăciun,
Eu aș vrea un mic cadou.
Pentru MAMA o PERECHE DE ȘOSETE și pentru FRATELE MEU o jucărie.
Și pentru mine o mașină cu telecomandă.
Cu drag,
I.”

Dragă Spiridușule,
Așa arată o scrisoare către Moș Crăciun a unuia dintre copiii Centrului de zi al Asociației noastre. Sunt copii care nu cer mult, doar jucării, dulciuri și lucruri esențiale pentru ei și cei dragi.

Mai târziu vom publica o listă cu copii care i-au scris Moșului și dorințele lor.
Veți putea alege câte unul din acea listă și să le îndepliniți dorințele de acest Crăciun.

Mai e timp să fim buni!
Mai sunt 15 zile 15 ore și 53 de minute până vine Moșul bun!

Se poate! Avem încredere că se poate!

https://asociatiabunulsamaritean.ro/doneaza/

Cont LEI: RO62 RZBR 0000 0600 0499 1770
CIF 16291453

Dragă Spiridușule…
Gala Comunității Gălățene, decembrie 2019

Gala Comunității Gălățene, decembrie 2019

Asociația Bunul Samaritean mulțumește Fundatia Comunitara Galati pentru ocazia de a participa la ediția din 2019 a Galei Comunității Gălățene.
Și anul acesta fost un eveniment extraordinar! Felicitări organizatorilor pentru efortul depus!
Diploma pentru pentru nominalizarea la categoria “ONG Demult pe drum” este acum la loc de cinste, lângă trofeul câștigat în 2017 cu tinerii noștri voluntari, în proiectul “NU… Abandonului școlar!”.

La noi a venit Moș Nicolae…

Cu toții ne-am pregătit temeinic și l-am așteptat pe nerăbdare pe Moș Nicolae cel blând și bun samaritean. I-am împodobit brăduț, i-am făcut felicitări de la mic la mare, i-am cântat colinde și i-am primit cu drag cadourile din inimă.
În așteptarea lui Moș Crăciun noi am fost cuminți, dar vouă ce v-a adus Moș Nicolae?